Medicii…

Se întâmplă în general ca de cel puțin 2-3 ori  pe an să ai nevoie să mergi la doctorul de familie Astăzi eu fusei în situația asta, data trecută când am fost am ieșit pe ușa din dos că împlinisem 18 ani și nu mai eram asigurat, îmi trebuia o singură ștampilă de la CAS…  doctorii sunt ca prostituatele, fără bani nu prestează. Nu știu de ce toată lumea se înghesuie de dimineață să meargă la medic “pentru că este mai puțin aglomerat”, nu este deloc așa, toți se înghesuie de dimineață iar după ora 12 este liber

M-a prins o durere de gât îngrozitoare (nu e gripă porcină) și la orele prânzului am luat drumul medicului de familie pentru un control. Drum liber, nu stau deloc la coadă, intru în cabinetul doamnei doctor, “ia loc pe scaun și așteaptă puțin”. Aștept… Am observat că de anul trecut de când am intrat înăuntru au zugrăvit… chiar au pus termopane, echipament nou… Înțelegem e criză!

Trec 15 minute, tușesc de patru ori, termin și pachetul de șervețele pe care îl aveam și își aduce și doamna că are un asigurat pe scaunul de consultații, lasă, probabil era ocupată cu ciocolata și cafeaua pe care le primise mai devreme. Lasă, n-are nimic, tot criză. Consultație? Da, gura mare, ok, “de ce nu ai venit mai devreme?” (dânsa)… “week-end?!”(eu)! Toată consultația a durat mai puțin de două minute:| E interesant că asistentele sunt cele mai respectuase și competente (pentru funcția lor) cadre medicale!

Știu că mulți veți zice faza cu “asta e România”… Ba nu, ăștia sunt medicii, mai ales cei de familie. Dacă nu-i plătești sau dacă nu le dai nicio atenție uită complet de tine!

Posted in Fun:) | Tagged , , , , , , | 14 Comments

Philip DeFranco despre sinucigasii de dupa Avatar

Posted in Fun:) | Tagged , , , , , | 5 Comments

O liniste pierduta

O lumină bătea spre fereastra mea. O lumină puternică ce m-a trezit din somn. Nu vedeam prea bine. M-am ridicat ameţita din pat şi m-am îndreptat spre fereastra. Totul era alb. Am ieşit în grabă din casă fără am mai lua nimic decât papucii din picioare. Eram deja în mijlocul grădinii şi mă uitam la fulgii mari de nea ce acopereau copacii, casele, pământul… Pur şi simplu stăteam şi mă uitam spre înaltul cer. Zăpada rece se aşternea uşor pe părul meu, se topea pe obrajii mei calzi şi suspinau pe genele mele negre. Eram singură în liniştea dimineţii. Niciun zgomot ce să-mi distragă atenţia. Am vrut să fac ceva nebuneşte. M-am aşezat pe zăpada rece. Era atât de frig….dar am rămas pe loc. Nu mă puteam îndeparta de acel loc. Nu vroiam să părăsesc Raiul pe care-l vedeam. M-am simţit una cu zăpada. Aproape că formam un întreg. Eram doar eu şi ea. Liniştea mă acapara iar eu eram un simplu pion în faţa ei. Dar nici nu vroiam să fiu altceva. Am închis ochii şi m-am simţit liberă şi atât de calmă… Simţeam cum zăpadă mă acoperea…dar eu totuşi rămâneam nemişcată. Aş fi vrut să pot rămâne acolo o veşnicie…Auzeam un zgomot…de fapt cineva mă striga. Am deschis brusc ochii şi m-am trezit în patul meu. M-am uitat pe fereastră şi nu ningea….A fost doar un vis? O închipuire a mea sau o pură dorinţă?

Posted in Fun:) | 8 Comments

Forumiști frustrați

Cu ceva timp în urmă am tratat puțin subiectul “hi5″, însă am evitat să discut despre forumuri pentru că eram în dubii, am aflat foarte multe lucruri interesante de pe unele, mai ales de pe cele de software (Softpedia este sursa principală de aplicații pentru telefon). Din dorința de a promova unele lucruri, în urmă cu ceva timp mi-am făcut și eu conturi pe unele forumuri, poate o idee neinspirată.

Ce am observat eu pe forumuri?

Pe absolut toate, chiar și pe cele de hip-hop, sunt puști de 14-15 ani puși mereu pe scandal, de parcă Otv-ul s-ar fi mutat 100% pe internet. Nu poți zice nimic inteligent pentru că dacă nu le convine lor îți sar în cap cu toată ceata dintr-a V-a. E trist să vezi mereu că unii știu decât să critice încă de la vârste foarte fragede (din nefericire se întâmplă și în rândul bloggerilor) și în nimic nu văd o parte bună a lucrurilor, poate de asta aud tot mai des expresia “asta e România” și am început să detest persoanele astea.

Un alt lucru interesant este că atunci când cineva îi contrazice cu argumente, “forumiștii frustrați” se fac nevăzuți, nu recunosc niciodată că au greșit, însă revin atunci când cineva le dă dreptate. Pe forumul Cumicu.Ro sunt puști care spun ceva și daca vreunul din administratori îi contrazice, imediat își schimbă părerea, “piesa e faină, mai scoate din astea, am greșit, sound-ul e foarte original”.

Ceea ce mă amuză cel mai mult sunt topicurile unde lumea întreabă “cum pot sta pe mess și să nu se vadă că sunt on” sau “cum se instalează fotosop”. Bine, pentru început e greu de instalat un Photoshop de pe nu știu ce site românesc de download, însă scrisul îi demaschează vârsta și cum s-ar descurca el în Photoshop!

Nu știu pe ce forumuri nu voi găsi asemenea specimene însă fac tot posibilul să le evit, deși mă abțin cu greu să nu le zic și eu câteva. Dacă știe cineva vreun forum unde nu există așa ceva i-aș mulțumi dacă mi l-ar recomanda!

Off topic: Spike – Scandal

Vescan și Ligia – Ultima ploaie

Posted in Fun:) | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | 25 Comments

Sansele in iubire

Astazi am citit intr-un ziar urmatorul articol:

“Peter Backus, un profesor universitar de matematică a descoperit în urma unui studiu, că un om normalare doar o şansă din 285.000 să găsească partenerul perfect, informează telegraph.co.uk.

Matematicianul de la Universitatea Warwick şi-a publicat studiul în lucrarea “De ce nu am o prietenă?”. Britanicul a efectuat cercetarea chiar pe propria persoană. Cifrele lui Peter Backus spun că din 30 de milioane de femei câte trăiesc în Marea Britanie, doar 26 ar fi potrivite pentru el. Astfel, şansele să-şi întâlnească femeia visurilor sunt aproape nule.

“Dacă ies pe străzile Londrei, am şanse 0.0000034% să întâlnesc aleasa inimii”, a spus Peter Backus. Acesta a adăugat: “Poate că cercetarea sună un pic pesimist pentru cei singuri, dar vestea bună este că nu e vina lor”. Pentru a ajunge la acest rezultat, profesorul în vârstă de 30 de ani a folosit o formulă numită “Ecuaţia întunecată”, care a fost utilizată iniţial pentru a verifica viaţa extraterestră.”

Dupa ce am citit acest articol, in coltul gurii am schitat un zambet destul de cinic, asta recunosc si m-a facut sa ma simt atat de bine si sa zic:
“Indubitabil de aceea sunt singura!”.
Binenteles apoi a urmat linistea aceea care e apasatoare si totusi placuta care m-a facut sa ma gandesc …:
“Oare voi considerati ca sunteti alaturi de sufletul vostru pereche?”
Poate ca subcontientul nostru lucreaza,iar atunci cand iubim nu ne permite decat sa vedem lucrurile bune si unice in persoana de langa noi, poate de aceea cand ajungem sa fim raniti suntem asa devastati.Ma mai gandeam si inca ma gandesc ca poate sunteti foarte norocosi, iar soarta va surade si jumatatea voastra este deja langa voi, ceea ce face stiinta aproape plictisitoare.
Dar nu am eu de unde sa stiu prea multe despre iubire avand in vedere ca nu iubesc,am iubit… voi vedea pe viitor ce va urma, dar momentan sunt multumita de acest studiu . Aici binenteles ca graieste egoismul si egocentrismul meu,nu omul care sunt eu in fiecare zi, dar cateodata ma gandesc ca e bine sa ne punem si pe noi pe primul plan.

PS: Ti-ai gasit jumatatea?
Astept raspunsul!
Pupici!

Posted in Fun:) | Tagged , , , , | 16 Comments