Bine dispus!

“Vin bine dispus de la o înmormantare de lesbiene unde mai de vreme m-am întins la bere” – cam astea erau versurile care îmi veneau aseară în cap după ce am venit de la Festivalul Berii din Tg-Jiu, şi asta doar datorită prietenilor care m-au însoţit.

Restul a fost jenant.

După cum ştiu deja toţi târgujienii, a fost mare concert mare: Andreea Bălan, Narcotic Sound şi Bere Gratis – trupa Bere Gratis nu vă imaginaţi că a dat cineva bere gratis. Şi pentru că tot vorbeam despre super concertul sponsorizat de Primăria urbei noastre să vă relatez super întâmplările:

În deschidere nimeni alta decât Andreea Bălan, fata aia draguţă care ne plăcea nouă când eram mici, de la trupa Andre, multă zbânţuială pe scenă şi mai puţină muzică. Toată lumea dezamăgită aștepta Narcotic Sound. Dezamăgire. Intră pe scenă un frezat şi două tipe de umplutură, şi desigur băiatul cu laptopul care ştie “să mixeze”, iar când a deschis frezatul gura să te ia cu dureri de timpane, mai bine facea playback. Asta ca să nu vă mai spun că s-a apucat deşteptu’ să strice hiturile unor mari cântăreţi internaţionali…asta doar aşa…să ne arate el că are cultură muzicală. După încă o dezamăgire aşteptam să ne scoată din borcan cei de la Bere Gratis. Intră ei frumuşel pe scenă cu întârziere, dar cu intro şi fumigene nu foarte funcţionabile – surpriză – au cântat jumătate de piesă cu microfonul stricat de nu auzeau decăt ei ce cântau. Au încercat să remedieze situaţia, dar în zadar, sonorizarea a fost varză si concertul compromis.

Dragi organizatori, anul trecut am fost la un concert în aşa numitul oraş Turceni şi acolo scena a fost mai mare şi sonorizarea mai bună, citându-i pe Huidu şi Găinuşe – “ruşiniică”.

Au fost si lucruri care mi-au plăcut la acest Festival al Berii, care s-a încheiat aseară: berea, micii şi faptul că s-a ţinut pe insuliţă şi nu în faţa Primăriei ca în alţi ani, genială ideea. Felicitări!

Iar din simţ civic, un avertisment pentru părinţii care îşi lasă prichindei să se dea în topoganele gonflabile, vorbesc de acelea foarte înalte fără limită de vârstă, pe cât par de inofensive pe atât sunt de periculoase. Aseară m-am dat şi eu cu iubitul meu şi cu un coleg şi cu toţi am plecat de acolo cu dureri de stomac, iar cei doi cu arsuri la coate. Şi dacă tot îi lăsaţi că nu puteţi rezista rugăminţilor celor mici echipaţi-i cu cotiere şi genunchiere că i-am văzut dându-se şi pe burtă.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa!

Aştept şi părerile voastre despre acest Festival al Berii din Tg-Jiu şi de ce nu şi din alte oraşe. Nu de alta, dar ştiu că acum o săptămână au fost zilele oraşului Rovinari. Iar săptămâna asta urmează zilele oraşului Carbuneşti.

Şi nu în ultimul rând concluzia la care am ajuns: “România nu este în criză :)”.

Posted in Fun:) | 5 Comments

Windows 8 Demo

Din câte am auzit, cei de la Microsoft au pierdut, fără să vrea, un slide de prezentare care conţine planurile pentru următoarea versiune a sistemului lor de operare, Windows 8. Primele informaţii despre următoarea versiune Windows ne dezvăluie un sistem de operare “instant-on”, care porneşte aproape instantaneu.

PC-urile care vor avea instalat sistemul de operare Windows 8 vor porni foarte rapid, aproape instantaneu in unele cazuri si vor rula fara delay-uri lungi sau neasteptate”, scrie in prezentarea pierduta de Microsoft.
Conform documentelor, cei de la Windows au lucrat atat de mult pe partea de rapiditate, incat au implementat senzori de miscare, pentru ca atunci cand utilizatorul se apropie de calculator, acesta sa porneasca automat.
Si asta nu e tot! O alta inovatie pe care se presupune ca o va aduce viitorul Windows va fi logarea prin intermediul tehnologiei de recunoastere faciala printr-o camera web conectata la PC. O veste foarte buna pentru cei care au obiceiul sa isi uite parolele, de exemplu.
De asemenea, daca dam crezarea slide-ului, Windows 8 va veni cu o conectivitate imbunatatita, va suporta interfata touch si tehnologie 3D.
Insa pe langa toate aceste detalii tehnice, documentul contine si o sectiune pe care o putem numi cel putin picanta, in care cei de la Microsoft analizeaza reteta succesului Apple, in termeni admirativi: “Brandul Apple este cunoscut pentru calitatea superioara, lipsita de complicatii. Pur si simplu functioneaza.”

sursa: google.ro

Din câte am citit pe internet, acest concept este creat de utilizatori, şi circulă liber pe internet. Dar de asemenea, cei de la Microsoft puteau să scoată această “ştire”, cum că nu au nicio legătură cu aceste concepte, ca să nu se afle la ce lucrează. Voi decideţi. Sub acest articol, aveţi video-ul cu aşa-zisul Windows 8 demo.

Posted in Web | Tagged , , , , , , | 11 Comments

Cenzura e valabilă doar pentru artiştii români

La începutul anilor 2000 cenzura era în floare în muzica românească, mai ales în hip-hop. CNA-ul era pe atunci un fel de partid comunist pentru posturile de radio şi televiziune, băgând frica în ele prin amenzi drastice şi prin interzicerea unor  clipuri, trupa cea mai afectată de aceste decizii fiind Paraziţii care au scos pe atunci câteva piese foarte dure la adresa acestei instituţii:))

Acum, în 2010, CNA-ul mai avea puţin şi interzicea clipul Plec pe Marte datorită mesajului de pe tricoul lui Cheloo:  White and proud 14. Probabil că se mergea până la capăt dacă nu era piesa lui Smiley. Vara asta s-a difuzat în prostie clipul piesei Alejandro (dacă v-aţi uitat cel puţin 30 de minute pe oricare din cele 3 mari posturi tv de muzică ştiţi despre ce este vorba), Lady Gaga fiind o artistă care îmi place.

Ei bine, acesta este plin de mesaje subliminale, instigă la pornografie, homosexualitate, batjocoreşte biserica, lucruri mult mai grave decât frustrarea romilor că sunt discriminaţi (probabil se simt aşa şi când respiră) sau un mesaj mai dur adresat politicienilor care merită orice insultă! Nu am nimic cu piesa, e simpatică, o poţi asculta oriunde, dar clipul nu ar trebui să se vadă oriunde şi la orice oră.

Nu ştiu dacă CNA-ul trebuia să ia măsuri pentru că este un clip internaţional, însă acesta nu trebuia difuzat excesiv de televiziuni. Probabil casa de discuri americană ar fi avut pierderi de zeci de milioane de dolari dacă se întâmpla acest lucru…

Posted in Muzica | Tagged , , , , | 3 Comments

Jocuri online

A aparut un nou site de jocuri online care doreste sa ofere vizitatorilor o selectie de jocuri din diverse categorii incepand cu cele mai noi si ajungand la cele clasice. Cele mai cautate jocuri pe jocuri.onmysite.ro sunt jocurile logice, jocurile cu bile, jocurile de indemanare, dar si cele cu masini sau pentru fete. Pe site mai gasiti si jocuri de gatit, jocuri dress up, de strategie sau de razboi. Un site cu jocuri noi online pentru toate gusturile.

Joaca-te cu noi oriunde te-ai afla!

Posted in Fun:) | Tagged , , | 9 Comments

“Perversă ca pe Târgu Ocna”

Deci video-ul ăsta, e cel mai penal din toate câte am văzut până acum. Am râs până mă durea burta. Cred că cel puţin 20 de minute am râs numai din cauza asta.
Puneţi-vă pe scaun, şi apăsaţi play.

1. “ori suntem golani, ori nu mai sântem?” =))
2. “perversă ca pe Târgu Ocna”
3. “io m-am chinuit foarte mult să fac antebraţu’ ăsta”
4. ştie să calculeze: o oră face “3.600 de secunde”. Le are omu’ :D

Posted in Fun:) | Tagged , , , | 11 Comments