
Dacă domnul destin are vreun gând cu noi, mă rog, îi stau la dispoziţie, deşi eu credeam că fieştecare om este tatăl faptelor sale, nu?
La drept vorbind, povestea asta m-a tulburat serios. De aceea, nici nu-mi amintesc ce naiba am făcut la Piteşti. Rubedenia doamnei-maman a avut de-a face, probabil, cu o făptură picată din lună. Tot timpul cât am stat de vorbă cu ea eram cu gândul la enigmaticul meu sprâncenat. Ajunsesem, la urma urmei, să cred că am fost trimisă în provincie nu pentru treburile doamei-maman, ci pentru a mă întâlni cu efigia greacă.
Uite, îmi pun gâtul pe butuc, dacă n-o fi aşa. Altfel, nu’mi explic de ce mă simt atât de răvăşită. Parcă s-a stârnit o furtună în interiorul meu. Adică, nu furtună, o schimbare plăcută, aşa, ca o mireasmă, ca o stare nostalgică, imposibil de spus în vorbe. Aş vrea ceva, şi nu stiu ce. Uneori, îmi vine să plâng, dar nu plâng, pentru că n-am motiv. După aceea, mă liniştesc şi lăsându-mă pe aripa visului, mă văd ajunsă scriitoare celebră, dând autografe într-o mare librărie miilor de cititori care mă adoră, mă aclamă!
Şi, printre ei, iată, îl văd pe el. Asta-i Himalaya fericirilor! Spune tu, nu e stupid? Zău aşa!
Nu, nu-i stupid. Tărăşenia începe să-mi dea serios de gândit. Chiar să mă îngrijorez, din pricina obsesiei care nu ma slăbeşte deloc. Ca să fiu sinceră, cred că m-am scântit puţin la cap. Ştii de ce? Pentru că am început să trăiesc cu el. Da, da, ca soţ şi soţie. Stai, nu te speria, totul se pretrece decât în închipuirea mea. Prin urmare, trăiască imaginaţia!
Când m-am întors la Bucureşti, compartimentul era plin de călători, dar eu nu l-am văzut, l-am instalat pe măiestatea sa Sprâncenatul în faţa mea şi am pălăvrăgit împreună de toate, câte în lună şi în stele. Neştiind cum îl cheamă, n-am avut încotro şi i-am pus un nume: Ivar. De ce Ivar şi nu Radu, Ion, Barbu sau Matei? Habar n-am. Nu ştiam nici ce profesie are: atunci, l-am făcut ataşat de legaţie; puteam să-l fac şi consilier, dar ziceam: Hai să nu exagerăm, e prea juvenil, n-are mutră de consilier. După asta am aranjat cu domiciliul, plasându-l, generos, în strada Romană numărul 200 bis, într-o vilă somptuoasă, cu o grădină ca în O mie şi una de nopţi, gemând de platani, baobabi, sicomori, arbori de pâine, nuci de cocos, portocali, lămâi, în fine, un adevărat magazin de coloniale.
Pagina 57 din “Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeş