Manifest activist către tinerime (Ion Vinea)

Jan 09

Acum ceva timp eram pasionat de poezie, scriiam poezii, le citeam cu plăcere, am participat și câteva concursuri naționale de unde am adunat câteva diplome și premii, cel mai important fiind la “Tinere condeie”. Una din poezii o puteți citi aici.

Zilele trecute în ora de română am citit un manifest foarte interesant, unul pe placul meu: un fel de poezie modernă, fără rimă, se adresează tinerilor pe care îi îndeamnă să blameze kitsch-ul. Deși a fost scris în anul 1924 de către Ion Vinea, parcă se potrivește cel mai bine vremurilor nostre:

Manifest activist către tinerime

Jos arta
căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de întors glanda lacrimală a fetelor
de orice vârstă!
Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoţie în cer;
Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea ciclilor şi asasinilor;
Luna, o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii banalului şi poposesc flămânzii din furgoanele artei.
VREM
minunea cuvântului nou şi plin de sine: expresia plastică strictă şi rapidă a aparatului Morse.
DECI
moarte romanului-epopee şi romanului psihologic
anecdota şi nuvela sentimentală, realismul, exotismul, romanescul să rămână obiectul reporterilor iscusiţi
(Un bun reportaj cotidian înlocuieşte azi orice lung roman de aventuri sau de analiză).
Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existenţă nouă,
dezbărată de clişeele şterse ale vieţii burgheze, de obsesia înţelesurilor şi a orientărilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură si anecdotă, expresie a formulelor şi a culorilor pure în raport cu ele însele. (Un aparat de fotografiat perfecţionat înlocuieşte pictura de până acum şi sensibilitatea artiştilor naturalişti).
Vrem stăpânirea naturalismului ca scop pentru a tinde la arta integrală, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) şi simplificarea proceselor până la economia formelor primitive (toate artele populare, olăria şi ţesuturile româneşti).

Manifest via

10 comments

  1. Naşpa. Fără rimă. Iacs.

  2. @Axel: Nu e poezie!

  3. Asta merge pe o melodie.

  4. aaa…da. Un fel de poezie. My bad :D

  5. Nu-mi place :/
    orice-ar fi aia…
    .-= Zaza´s last blog ..5 =-.

  6. De acord cu Zaza. Probabil ca e prea veche si pe vreme aia…ma rog.
    .-= tzuk :* ´s last blog ..CUPIDON…COPIL NEBUN =-.

  7. Madame de La Fayette /

    Manifestul e scris pe vremea tineretii lui Vinea,cand el impreuna cu un grup de tineri artisti isi propunea sa revolutioneze literatura(dupa un model venit din Franta).Mai tarziu a scris altfel.
    @Alex si Zaza:P ai tocmai asta era ideea-sa se renunte la formele fixe in poezie.Nu suntem obligati sa ne placa,doar sa luam la cunostinta cum s-a produs un moment de cotitura in domeniul exprimarii prin arta.
    Oricum,tot Daniel a inteles cel mai bine textul.

  8. Eu am inteles foarte bine textul si motivul scrierii lui. Insa eu sunt pe partea mai clasica…imi place sa citesc poezii ce imi “canta” in urechi.
    De la un timp …ma straduiesc sa scriu si fara rima..incerc si altceva.
    .-= Zaza´s last blog ..5 =-.

  9. e buna, am publicat-o si eu pe blog acum ceva vreme…
    .-= Dragos´s last blog ..Mihai Alexandrescu – Steaua =-.

  10. Laurentiu /

    Este una dintre minunatiile operelor literare. Ar trebui sa se tina cont de ceea ce este scris aici, aceasta poeziie find un bun exemplu pentru ceea ce se intampla in zilele noastre, zile in care sistemul este stricat. Trebuie adusa o inovatie in cultura si stilul nostu de viata.

Leave a Reply

Filme porno | BlackMusichanel | Jocuri 2011 | Fisierul meu | Gta Samp | Horoscop2011 | id fete | Manele 2011, Muzica 2011 | Id-uri Messenger Filme Gratis
| Filme Online | Muzica Gratis | Jocuri Gratis | Desene Animate| INFOrmatii ROmania | OnmySite.ro | Jocuri noi online | Sport Live TV | Desene animate | Jocuri online