Avortul: o crimă sau poate nu
Zaza on October 28th, 2009
“Copil ucis de propria mamă”, “Înnecat în toaletă”, “Copil dispărut sau ucis?”, sunt doar câteva din titlurile recente ce arată realitatea în România şi nu numai. Nu-mi pot da încă seama ce este mai rău: să ucizi o fiinţă după 9 luni de zile de trăit cu ea sau să o ucizi doar la câteva săptămâni. Dimineaţă eram cert convinsă că nu e o crimă să faci un avort, însă nişte simple căutări m-au făcut să-mi dau seama că nu este chiar aşa. După 8 săptămâni nu mai este doar un ghem de celule ci are o inimioară care bate şi chiar simte durerea în momentul avortului. Totuşi încă sunt de părere că poate e mai bine atunci să se întâmple acest lucru decăt după ce se naşte, sau în alt caz, poate mai rău decât celelalte, să fie abandonat, să nu cunoască căldura unui cămin şi mai ales iubirea unei mame. Nu aş vrea să fiu niciodată în locul unui astfel de copil şi nici nu am să pot face asta vreodată.
Un avort nu are doar urmări asupra copilului ci şi asupra familiei dar în special asupra mamei. Urmările fizice, psihice sunt câteva din problemele cu care se va confrunta viitoarea mămică dar încărcările psihice cu care se va confrunta în mod sigur este cel mai îngrozitor lucru de care trebuie să treacă o persoană. Ar ajunge să se urască, să simtă un imens gol în suflet, să-i pară rău pentru ce a făcut şi mai ales să se învinuiască de acest lucru. Am obiceiul să asist la multe prezentări legate de viaţă. Anul trecut s-a vorbit despre avorturile în Iaşi şi efectele sale asupra femeii. Un sondaj arăta anul trecut că în Iaşi au loc câteva sute de avorturi zilnic, iar acest lucru doar la clinicile publice, nefiind luate în calcul cele particulare. Dacă am fi să o luăm logic am spune că zilnic mii de copii sau viitori copii sunt ucişi fără pic de gândire în momentul acela. Majoritatea persoanelor ce alegeau această cale erau adolescenţi, copii ce nu ştiu ce vor cu adevărat de la viaţă. Dimineaţă eram cert convinsă că voi scrie un articol în care să spun că este mai bun avortul decât uciderea unui copil după naştere, dar cum niciodată nu public un articol înainte să caut detalii despre ce vreau să scriu, acum sunt de părere că amândouă sunt la fel de groaznice. Poate că bărbatul nu simte acelaşi lucru nici când citeşte un asemenea articol dar nici când este în acea situaţie, sau poate că mă înşel eu…dar în mod cert femeie gândeşte altceva. Sau poate că nu toate…Se spune că în timpul unui avort acel embrion, copil chiar simte durerea şi chiar ţipă de durere aşa cum ar face dacă ar fi pe propriile sale picioare. Mă înspăimântă gândul la acest lucru. Cea mai bună metodă de evitare a asemenea lucruri este protejarea sau abţinerea. Este de înteleg că o copilă în jur de 16 ani nu ar prefera să-şi distrugă a sa viaţă pentru a da naştere unui copil dar în mod sigur acest lucru ar putea fi evitat. N-am să scriu în acest articol despre modalităţile de protejare în timpul unui act sexual dar poate că voi reveni asupra acestui subiect cu timpul. Nămeţii au vrut întotdeauna să aibă un impact asupra cititorilor, poate că şi acest articol va fi de ajutor pentru unele persoane.
Link-uri utile:
Popularity: 28%


October 28th, 2009 at 22:30
Avortul reprezinta crima.
Ascultati melodia asta… http://muzicologu.blogspot.com/2009/10/nanu-feat-arssura-trup-fara-suflet.html Pe mine ma marcat…
October 28th, 2009 at 22:43
Chiar este o melodie faina.
pe mine m-au marcat fotografiile de pe google….de video nu mai spun.
October 29th, 2009 at 13:28
Intotdeauna exista o umbra de indoiala, dar la 8 saptamani sistemul nervos nu este dezvoltat, deci nu poate simti durere. Sunt multe date eronate introduse de biserica. Evident, cel mai bine ar fi sa se foloseasca metode de contraceptie, deoarece abstinenta e cam greu de realizat
. In plus o educatie in acest sens este benefica. Din pacate cei 20 de ani de democratie prost inteleasa nu a ajutat cu nimic.
nepoate´s last blog ..Moralitate de doi bani
October 29th, 2009 at 13:34
Din punct de vedere moral si religios nu e bine…din alt punct de vedere poate fi o solutie de urgenta…de exemplu,ai 17 ani doar,dintr`o neatentie ai ramas gravida…ai niste parinti COMUNISTI(in adevaratul sens al cuvantului,nu de aia care nu te lasa sa scrii cu roz) iar prietenul tau nu are posibilitatea sa tina o famile formata din 3 persoane…plus ca unde mai pui ca esti o tanara frumoasa cu alte planuri nu de a legana copii de la 17 ani..te distrugi…concluzia..pana sa ajungi la asa ceva…folostete pastilele contraceptiva,”pilula de a2a zi” daca e cazul,prezervativul…sau chiar prosopul…
)
robert´s last blog ..Ba esti nebun,Tzasta e major !
October 29th, 2009 at 13:43
nu e obligatoriu sa ramai insarcinata din neatentie, poate ca o copila de 16 ani e violata.. si ce faci atunci, dai viata unui copil care iti va aduce amintye toata viata de clipele teribile prin care ai trait? crezi ca o sa te poti bucura de el?
Plus, medical vorbind, pana la 4 luni, embrionul nu este dezvoltat suficient pentru a fi numit “om”, este o adunatura de celule intr-o neforma… de aceea e “legal” avortu pana la acea perioada (4 luni parac era, nu e foarte important)
rin urmare, eu sunt deacord cu avortul, nu am chef sa ajungem ca si caini vagabonzi … un copil trebuie planificat!
DA sunt deacord ca trebuie sa faci totposibilul sa NU ajungi la avort! dar daca e sa se ajunga acolo, analizezi situatie, si iei decizia!
Dan CIULEA´s last blog ..Halloween
October 29th, 2009 at 14:43
Tocmai azi am vorbit la filosofie despre subiectul ăsta. Nu are rost să dau detalii, şi să mă lansez în supoziţii:
CLAR..avortul este o crimă.
Foarte, foarte bun articolul, şi bine punctat.
Good job zaza
October 29th, 2009 at 16:07
Esti violata si ramai insarcinata. Il omori pentru ca tatal e un violator? Nu sunt de acord. Poate si pentru ca am tinut in brate un copil de 3 zile si va zic ca m-am emotionat foarte , foarte tare. Indiferent de situatia materiala , indiferent de cauza venirii pe lume a unui copil , copil trebuie sa traiasca.
Sunt copii lasati pe drumuri , copii care traiesc greu , dar pana la urma isi croiesc un drum in viata. Daca il avortai era mai bine? Nu cred.
Sunt TOTAL impotriva avortului.
October 29th, 2009 at 17:57
Da este o crima si obsserv ca fetele nu discuta pe aceasta tema, desi pe ele le vizeaza in mod direct, trist!
October 29th, 2009 at 18:11
Sa vezi asta zaza…: http://www.youtube.com/watch?v=lYv8AHSS3dc
October 29th, 2009 at 18:40
Mi se pare o prostie interzicerea avortului chiar daca este o crima…o crima mai mare au facut acele persoane pt ca au incercat prin toate modalitatile sa scape de …o fiinta…
interesant filmulet oricum…
si ai dreptate…fetele nu discuta aici….dar e interesant faptul ca baietii isi dau cu parerea. poate ar fi trebuit ei sa fie mame, ar fi fost mult mai bune decat unele din ziua de azi
zaza´s last blog ..Poveste între doi “copii”
October 29th, 2009 at 22:33
Noa, ce sa zic, nu-s femeie sa stiu cat de puternic e instinctul matern din momentul cand realizeaza ca e insarcinata .. oricum, am vazut si eu ca unele raman marcate puternic dupa un avort, chiar daca rational era justificat.
Pana la urma, mi se pare ca prea usor aruncam pastila cum ca “la 20 de ani e prea tanara ca sa nasca”, pentru ca fix un copil ar ajuta tinerii parinti sa-si aleaga prioritatile in viata, ii ajuta sa evite riscul de a deveni carieristi sau egocentrici. Sigur, asta daca erau normali la cap din prima.
Sunt de acord cu antevorbitorii – un avort, daca e musai sa-l faci, mai bine sa-l faci inainte de a se forma sistemul nervos.
dAImon´s last blog ..Pe ce mai dau banii americanii.
October 30th, 2009 at 11:03
Avortul da, este o crima deoarece prin avort curmi viata uni fiinte vii, care asteapta sa iasa pentru prima oara la lumina
Balah´s last blog ..Tu nu vezi
October 30th, 2009 at 14:37
Nu cred ca avortul e o crima si cred ca sunteti mult prea influentati de chestiile pe care biserica le zice cu orice ocazie. Prefer de 10 ori avortul decat copii care nasc copii.
Dar “titlurile recente ce arată realitatea în România” descriu o realitate indepartata. La ce probleme macina tara asta avortul e o chestie asa indepartata incat pare minora si pt cele care fac avort…
Oricum tine-ti-o tot asa cu blogul…
October 30th, 2009 at 15:13
Pentru dAImon:nu era vorba de fete de 20 de ani,ci de cele de 16 ani sau chiar mai putin.Am lucrat cu asemenea accidente ale naturii-copii amarati,insuficient dezvoltati fizic si psihic,fara a mai vorbi de educatie.
October 31st, 2009 at 12:27
http://www.youtube.com/watch?v=AvF1Q3UidWM

November 2nd, 2009 at 20:31
nametii.com to GoogleReader!
Socco