În ultimele zile am stat foarte mult să mă gândesc la viaţa mea, la viitorul meu, la ce o să fac eu în viaţă.
După discuţii cu multe persoane (Zaza, Andreea, Mihaela, etc.), am ajuns la concluzia că viaţa mea nu e chiar aşa de grea cum mi se pare, ci că eu o fac să mi se pară grea. Şi într-un fel, au dreptate. Eu întotdeauna am crezut orice lucru rău care se spunea despre mine, şi nu am luat în considerare niciodată nicio persoană care m-a lăudat. Doar pentru că simţeam că nu e aşa. Dar am fost prea dur cu mine.
Eu cred că e momentul să mă schimb. Viitorul meu? Viitorul meu mă preocupă cel mai mult. Pentru că nu am siguranţa că voi intra la o facultate bună, acolo unde vreau eu. De ce pe mine mă preocupă asta? Mă preocupă mult prea mult, şi încep să cred că nu sunt destul de bun pentru o facultate.
Revenind la titlu: cum e viaţa ta? Ţi se pare că Dumnezeu ţi-a dat prea mult? Ieri am văzut un “colaj” făcut de cei de la ProTv, cu câteva faze de la votări. Printre filmuleţele de acolo, am găsit unu care m-a marcat: un om, a fost reţinut după ce a votat de două ori. Până acum nu e nimic ciudat. Însă, făptaşul a recunoscut că a făcut lucrul acesta, special pentru a fi prins. Ce motiv a dat? Vrea să intre mai bine la închisoare decât să stea afară şi să moară de foame. Mie, sincer, mi s-a făcut milă de el. Câţi oameni ar fi făcut ca el? Câţi oameni nu s-ar fi dus şi ar fi dat în cap pentru o bucată de pâine? El măcar a făcut o faptă prin care să nu sufere nimeni, în afara lui.
Vă pun filmuleţul mai jos (partea cu persoana în cauză e de la 00:47), şi aş vrea să vă gândiţi cu toţi: nu vi se pare că avem o viaţă mult mai bună decât a altor persoane? Nu credeţi că trăim mai bine decât alţii?
Comments
Related posts:
Tweet
Exact cum ti-am spus..super ideea pt articol.
Mama imi spune mereu chestia asta..cand ma enervez eu ca nu-mi da bani pt unele sau mai stiu eu ce….”ca altii n-au si eu tot cer” si cam asa e..multi dintre noi nu constientizam inca..si va mai dura pana o vom face.
cat despre tine..nu cred ca vrei sa-ti repet aici ce ti-am mai zis :P
.-= Zaza´s last blog ..e61af16fbb_37183_b =-.
in sfrasit…isi revine Aditza
dar tu nu iti revi decat daca intra cineva tare in tine ???
nasol…ar tr sa constientizezi singur chestiile astea…dar asa cum sp zaza ..putin sunt cei care o fac…:(
pana nu te lovesti nu`ti dai seama .. asa se intampla mereu..
.-= Pisi´s last blog ..Turul 2 =-.
saracu :( .. tot ce`mi vine in minte e o injuratura pt presedinti nostrii scumpi si dragi .. arde`i`ar focu x-(
.-= Pisi´s last blog ..Turul 2 =-.
off saracul :( si are dreptate..este foarte impotant viitorul.. dar fiecare si-l face asa cum si l-a muncit..asa eram si eu inainte, foarte pesimista cu mine insami.. si chiar ajunsesem la concluzia ca nu ma ajuta cu nimic. si am inceput sa am incredere in mine.. acum pentru mine nimic nu mai e imposibil.. orice vreau, am incredere ca pot sa-l si obtin.. totul tine de noi, de vointa noastra..
.-= alisson´s last blog ..Lasa-te sa fii fericit !! =-.
Traim mai bine decat altii, dar daca ne-am repeta acest lucru zilnic nu ar mai exista ambitie…nu ar mai exista nimic sa ne faca sa inaintam. Ne lasam pagubasi ca traim mai bine decat x si gata.
Cat despre “viitorul si-l face singur dupa cum a muncit”…nu-i chiar asa. Iti mai trebuie si sanse, nu? Cunosc o gramada de persoane cu facultati, foarte inteligente…dar care nu au avut sansa sa si demonstreze de ceea ce sunt in stare.Nu-i chiar asa usor…
Doar am vorbit de cateva ori despre asta.Nu stiu daca ai si ascultat.
Nu suntem nici pe departe cei mai nefericiti locuitori ai planetei.Iar daca vrei sa cunosti personal cativa tineri de varsta ta care sunt chiar nefericiti,ti-i pot prezenta eu.
Viitorul depinde in cea mai mare masura de noi insine,dar si de startul nostru in viata.Iar tu ai fost printre norocosii care s-au nascut intr-o familie harnica si unita.Profita de ce ai invatat acasa si viata ta va fi frumoasa.
Interesant articol,cred ca toti gandim asa la inceput si foarte putini isi dau seama defapt cu ce se”mananca”viata .Bafta !si poate treci si pe la mine pe blog
Unele comentarii sunt datae din filme …
*date
Atat timp cat ai unde sa dormi, sa mananci, mai ai si un loc de munca, nici nu are rost sa mai zici ca ai greutati!
Viata este foarte grea, din cauza nesimtirii parlamentarilor !
A aparut un nou Manifest:
http://www.youtube.com/user/COSTELCORNEA#p/a/u/1/e7LPaLhg3kM
Offf ce a ajuns in romania…chair mi s-a facut mila de cel care plangea pt ca a votat de 2 ori…