Varză la GspTv

De când nu aţi mai mâncat varză, dragi cititori? Eu nu mai mâncasem de mult timp, nu prea îmi place, însă am servit o porţie copioasă în această seară la postul GspTv. Da, a fost meciul Fc Timişoara – Universitatea Craiova, cea mai importantă partidă etapei a VIII-a!

Spun că a fost varză din toate punctele de vedere, arbitraj, transmisie, comentariu, suporteri, joc, stări de spirit… De la începutul jocului am văzut că transmisia a fost de toată jena, cameramanii au fost mai preocupaţi de noua cucerire a lui Pantelimon decât de meciul propriu-zis! Jucătorii îi deosebeam doar după fizionomie, cadre apropiate nici vorbă iar culorile echipamentelor nu se deosebeau.

Timişoara a jucat de parcă era un meci de wrestling, jocul dur al acestora nefiind sancţionat de marele arbitru Bordean care a reuşit să aibă rezervă un arbitru Fifa, Ovidiu Haţegan, iar preşedintele CCA s-a scuzat că nu are pe cine să delege la cea mai importantă partidă a etapei şi a ales o asemenea combinaţie pe care nimeni n-o înţelege, Bordean – central, Haţegan (arbitru Fifa) – rezervă :-??

“Mihai Stoica” este jucător la Universitatea Craiova… Daaa, Mititelu a reuşit să facă un transfer de Liga Campionilor, l-a luat pe preşedintele Unirii Urziceni şi l-a reprofilat în vârf de atac, acesta reuşind să dea şi gol. Grădinescu a reinventat legile culmilor fotbalistice, “Iubei” (Wobay) are spaţiu de manevră între trei fotbalişti timişoreni, iar Magera se pregătea de cinci minute să intre în teren pentru Universitatea Craiova. La golul Timişoarei nu am reuşit să mă conving dacă a fost fault în atac sau gafă a lui Silviu Lung, am aşteptat reluarea… care reluare? A venit o singură dată după 5 minute iar o ratare a lui Parks a fost pusă de peste 5 ori… Pur şi simplu nu înţeleg cum pentru regizori au fost mai importante fetele din tribune şi o ratare decât un gol controversat…

Revenind l-a arbitrul întâlnirii, acestuia îi trebuie un manual de arbitraj, poate acolo va vedea că orice jenare a portarului în propriul careu de 6 metri se sancţionează cu fault în atac. Cred că este primul meci al lui Alexa din ultmii ani când iasă de pe teren fără cartonaş… A avut cel puţin 3 faulturi dure (pe astea le-am văzut eu) care puteau fi sancţionate cu “galben”. În a doua repriză a fost haos total, decizii total invers pe care nu cred că le-a putut înţelege nimeni, printre care şi neelminarea lui Mitchell… Australianul venit în urmă cu patru ani în Bănie trăieşte cu pasiune fiecare meci jucat în tricoul alb-albastru însă ieşirea sa de rugbist de după golul egalizator a fost impardonabilă. A “placat” doi jucători adverşi =)) şi cred că mai urmau câţiva dacă nu era calmat de rebelul Trică.

Jocul poate a mai avut câteva sclipiri, Wobay şi fraţii Costea au fost responsabili cu “floricelele”, însă au fost întunecate de fiecare dată de arbitru sau de “chirurgul” Alexa! Jocul începe să crească o dată cu “înscăunarea” lui Neagoe însă mai trebuie lucrat la fazele fixe şi noi trebuie să sperăm că vom avea arbitraje corecte pe viitor, nu pseudo-arbitri care să ne facă să spargem televizorul la fiecare fluier.

Comments

No related posts.

About DanielPreda

Să vorbesc despre mine este unul dintre lucrurile care nu îmi plac. De aceea trebuie să aberez aici cât mai mult pentru ca boss-ul (Alex Gheorghițan) să mă păstreze în echipa nămeții.com. Ideea este că poza trebuie să fie la fel de mare cât spațiul pe care îl citești în momentul de față. Deja îmi este frică să mă uit dacă am scris cât trebuie sau nu. Dacă vrei neapărat să știi mai multe despre mine, te invit să mă urmărești pe Twitter și Facebook.
This entry was posted in Editorial and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Varză la GspTv

  1. Fromy says:

    Adevarat in tot ce zici pe bune … mai ales cu”mihai Stoica” .. ma uitam la tv si imi venea sa bag pumnu prin ecran si sa’i zic aluia “boule e mihai costea” (ma oftica ca repeta crek de 4-5 ori “mihai stoica”:)) … gsp distrus :|

  2. DanielPreda says:

    Doar de 4-5 ori spuse doar atunci la final… Cand era Costea la minge!

  3. Roxy says:

    gsp?..chiar nu ma uit deloc..e varza totala cred=))

  4. Haotik says:

    Nu ai scos inca din memoria tv-ul postul ala? Pierdere totala de timp.

  5. DanielPreda says:

    @haotic
    Nu pentru ca mai sunt meciuri din Liga I la care vreau sa ma mai uit… cum ei dau foarte multe nu pot face asta! Probabil nu esti microbist daca spui ca daca iti vezi echipa favorita la lucru este pierdere de timp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>