De`ale zazei

Tot încerc de câteva zile să scriu ceva dar pur şi simplu nu pot. Citesc încă destule blog-uri dar de asemenea..nu comentez deloc pe niciunul pentru că pur şi simplu nu îmi găsesc cuvintele potrivite. Gândurile mele sunt aruncate la nimereală în creieraşul meu şi chiar nu reuşesc să le organizez. Aş avea de scris despre multe lucruri chiar importante dar nu ştiu de unde să încep şi unde să termin. Într-un final m-am hotărât să scriu ca de obicei despre starea mea de spirit pe care nu interesează pe nimeni. Am început să simt din nou acea singurătate apăsătoare ce de multe ori m-a cuprins, am simţit iar o absurdă nevoie să scriu o poezie(o voi posta mai jos), dar cel mai important am început să simt nevoia să evadez din nou. Din nou mă simt închisă într-o cameră obscură, într-un glob de cristal… Simt cum parcă încep din nou să mă îndepărtez faţă de persoanele dragi mie… Dar închei scurt subiectul azi…

Poezie:

Ai îndrăznit încă o dată să-mi calci în picioare
Visele, amintirile, clipele petrecute-mpreună.
Te-am rugat de mii de ori să nu o faci
Dar tu nu ai putut sau n-ai vrut a asculta.

Inima-mi spune să te iert şi de astă dată,
Dar mintea parcă nu mă lasă.
O mare luptă iar se ţine-n mine…
Aş vrea să pot evada şi să uit de mine.

De tine n-aş putea uita dar nici n-aş vrea.
Gândurile mele bune lângă tine tot vor fi
Împreuna sau nu, inima mea la tine va fi…
Visele, amintirile, clipele mi le voi reaminti.

Tu n-ai putut sau n-ai vrut să mă asculţi
Deşi te-am rugat de atâtea ori să o faci..
Acum visele, amintirile, clipele petrecute-mpreună
Toate mi le-ai luat, toate mi le-ai uitat.

Melodie:


Comments

Related posts:

  1. De`ale zazei
This entry was posted in Fun:). Bookmark the permalink.

5 Responses to De`ale zazei

  1. DanielPreda says:

    “Am mii de versuri in cap… o droaie!
    Dar primul rand e cel mai greu de pus pe foaie”
    Sunt niste versuri de la Cumicu… Asa mi se intampla si mie de multe ori, vreau sa scriu ceva dar nu stiu de unde sa plec!

  2. plimbăte mai mult … vezi lucruri noi , poate iti vine inspiratie :D

  3. zaza says:

    Inspiratie am, asta e marea problema. Imi vine sa scriu despre o mie de lucruri deodata….dar nu stiu inceputul asa ca prefer sa nu scriu despre nimic.

  4. exact ca tine fac si eu.. nu prea comentez

  5. Teea says:

    se vede ca ai imaginatie :x

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>