Na că o făcurăm şi pe asta

După nervii pe care i-am avut vineri şi sâmbătă, când unii colegi s-au răzgândit pe ultima sută de metri şi au renunţat să mai vină la majoratul Cristinei şi nici nu au avut bunul simţ să ne anunţe, a venit şi momenul de relaxare şi distracţie (în paralel).

După două ore în care am frecat menta prin ViaVai şi prin centru, a venit şi Cristiana cu Antonio cu maşina. A fost prima dată când am mers cu el cu maşina însă a fost cea mai mare distracţie în drumul spre Muşeteşti. Am mers prin locuri unde nu călcase roată de maşină pentru că nu am ascultat instinctul de blondă al Cristianei şi era să mai fim şi bătuţi dacă opream să întrebăm lumea pe care aproape o băgasem în şanţ. Nu putem să vă spunem tot ce s-a întâmplat pe drum pentru că poate mai sunt şi poliţişti care ne citesc blogul şi am risca foarte mult cu asta. Distracţie cât cuprinde, Alex şi Mazzy au luat primele lecţii de condus iar scumpa noastră sărbătorită a fost cea mai învinsă de câteva securi.

Comments

Related posts:

  1. :((

About DanielPreda

Să vorbesc despre mine este unul dintre lucrurile care nu îmi plac. De aceea trebuie să aberez aici cât mai mult pentru ca boss-ul (Alex Gheorghițan) să mă păstreze în echipa nămeții.com. Ideea este că poza trebuie să fie la fel de mare cât spațiul pe care îl citești în momentul de față. Deja îmi este frică să mă uit dacă am scris cât trebuie sau nu. Dacă vrei neapărat să știi mai multe despre mine, te invit să mă urmărești pe Twitter și Facebook.
This entry was posted in Antisocial and tagged , . Bookmark the permalink.

13 Responses to Na că o făcurăm şi pe asta

  1. Axel says:

    a fost senzaţie :X
    repetăm la ziua lu’ mazzy :)
    .-= Axel´s last blog ..Na că o făcurăm şi pe asta =-.

  2. zaza says:

    Alexxxxxxxxxxxx , nu m-ai salutat deloc azi si vroiam sa-ti arat ceva fain, ufff, ufff
    Daca nu mai vorbesc cu tine..distractie placuta de maine :):*
    PS: deci am condus inaintea ta o masina pana la urma :D :))))

  3. Axel says:

    zazaaaaaaaaa……te salut în 10 min :)
    p.s: eu conduc încă de la 10 ani.
    .-= Axel´s last blog ..Na că o făcurăm şi pe asta =-.

  4. zazuca says:

    nah ca te-am pierdut de pe mess
    |Citez: “Alex şi Mazzy au luat primele lecţii de condus iar scumpa noastră sărbătorită a fost cea mai învinsă de câteva securi.”|
    hehehe

  5. Oxana says:

    Aviz pentru Alex si Mazzy:

    indeletnicirea voastra, potrivit O.U.G. 195/2002, se incadreaza la capitolul VI “Infractiuni si pedepse”, art. 86, alin. 1 – “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”… zeci de tineri s-au ales cu dosar penal pentru astfel de escapade adolescentine… si va spun din experienta ca o astfel de situatie are consecinte neplacute atat pentru cel in cauza, cat si pentru familie, mediu scolar, viitor, etc…
    … si sa nu credeti ca daca sunteti minori, nu vi se poate intampla nimic… asa au crezut si altii si acum se afla in centre de reeducare… conform Codului Penal, Titlul V – Minoratul, art. 99-110, ind. 1 – “un minor cu varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, daca se constata ca a savarsit fapta cu discernamant, iar intre 16 si 18 ani raspunde penal, ambelor categorii putandu-li-se aplica o masura educativa sau o pedeapsa”…
    … si nu vorbesc din teorii… am lucrat cu mai mult de 100 de minori… cu diverse categorii de infractiuni, printre care si aceasta… asadar…
    … cine are urechi de auzit, sa auda… :)

  6. DanielPreda says:

    Era o ulita aia nu era un drum public:D

  7. qweendede says:

    santu era aproape:)))

  8. zazuca says:

    /me conduce legal
    :))))))))

  9. Oxana says:

    Zici tu, Daniel? :) Asa ziceau si copiii, adusi de politie la tribunal :)… nu stiam :( am crezut ca-i drum necirculat… o biata ulicioara de sat… :))

  10. Eu says:

    La multi ani Cristina!!!!Cum te simti majora?
    Ma bucur ca v-ati distrat la majorat!Au fost multi din clasa?
    Cat despre aventura,no comment.De la Bogdan ma asteptam,dar de la tine,Alexandru,nu prea.
    Las la o parte condusul si ma refer doar la conflictul cu localnicii.Fiind pe teritoriul lor,suntem obligati sa ne adaptam comportamentul obiceiurilor locale.Bine ca ati ajuns la Cristina in one piece.

  11. kryss says:

    sincer inca nu ma simt majora, ma bucur si eu ca s au distrat nametii si eu pe langa ei, cat despre baieti nu va faceti probleme nu au deranjat pe nimeni ca au condus, si nici nu era vreun pericol sa i prinda politia……… multunesc pt urarai

  12. qweendede says:

    Cry inca nu esti majora!:))

  13. Teea says:

    ba din septembrie ma apuc si eu de scoala =)), tarziu dar mi-a fost lene=))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>