Astăzi mă dusei să mă tund la frizeria Vîlceanu… deşi fusei sfătuit să n-o fac pentru că iar o să facă “doamnele” de acolo ce vor cu părul meu, o făcui! Nu m-am învăţat minte de data trecută când am stat două săptămâni cu şapca în cap şi mersăi tot acolo pentru că acolo am fost de foarte multe ori acolo şi un domn chiar m-a tuns bine de 2-3 ori! Astăzi aflai că acel domn a fost dat afara în urmă cu o lună şi ceva.
Nu sunt de fire misogin însă m-am săturat ca de fiecare dată să se găsească o proastă să mă tundă cum îi stau ei ochelarii în păr, adică nasol! Stătui trei minute pe scaunul frizeriţei pentru a-i spune cum vreu să mă tund, nu era complicat, era ceva chiar obişnuit şi uşor de priceput! “Draga de ea” îmi zice că pricepe cum să mă tundă şi peste nici un minut simt cum maşina de tuns intră în părul de la spate şi când privesc în oglinda din spate mă îngrozesc… eram tuns la 3 la spate şi dânsa n-avea niciun stres.
” -Doamnă ce parte din <<de la spate nu luaţi deloc că este deja mic>> nu aţi înţeles?
-Ai zis asta? Îmi pare rău, n-am vrut să fac asta!”
E a doua oară când la aceeaşi frizerie sunt tuns nasol de către două femei, plus la alte frizerii unde m-am tuns de câteva ori! Ca să pună cireaşa pe tort, doamna îmi mai lăsă şi o grămadă de păr pe mine, bine că văzui la timp şi o pusei să mă şteargă înainte să plec!
Pot spune că mă tundea mai bine Nea Ion de la ţară (un nene de vreo 55 de ani) acum 6-7 ani pe o juma de ţuică decât una, mai preocupată de cum îi stă foarfeca în oglindă asortată cu ochelarii de soare, pe 15 RON!
Vă rog doamnelor… nu vă mai angajaţi la frizerii că vi se uple frigiderul zilnic!
Comments
No related posts.
Tweet
:))) doamne dane da cine te pus sa te duci iar!! te-ai tuns odata la alea si ai vazut ca te-au ciumpavit la ce te mai dusasi!?…tu nimic BATMAN BATMAN…!!!:))
Chiar nu te inteleg :P :))!
Tu ca esti baiata si ai paru scurt dar apoi la o fata cand e sa o ciumpaveasca sti ce teribil se vede :|!!! Si acum ma ia cu fiori cand ma gandesc!! E de ras dar si de plans!
Si eu am patit-o de muuulte ori si unde nu m-a tuns bine nu am mai calcat pe acolo!! Si faza nasola e ca am observat ca sunt multe frizerii unde se tunde prost:|!! Oare este vreuna buna in oras?? Daca stiti una sa imi ziceti si mie va rog!!!
Si eu cand le ziceam : “-Nu am undeti scurt! Decat pana aici!!” :-j
Pacatele lor ca ma tundeau super scurt :-j!! Si fix cum nu vroiam!!:| Cred ca sunt batute in cap, ori frustrate si vor sa se razbune! :|….Nu mai continui….ca ma incarc negativ
daneeeeeeeeee……..
prea mult perfect simplu frateeee :))
btw: m-am intors :x
se intamplase cu o ora in urma… cum vroiai sa zic?
“Astăzi m-am dus să mă tund la frizeria Vîlceanu…”….
ş.a.m.d…:p
Vîlceanu??? E frizeria Andrei???
Cacat… asta o zici tu nu eu! As vrea eu, daca ar fi a ei maine alea nu ar mai lucra acolo!
da frate :|
am început să vorbesc la greu numai la perfect compus :|.
şi ca să nu fie off topic: lasă că la tine e ok.
dar eu m-am tuns duminică, la turn…şi nu mi-a venit să cred ce aveam în cap când am ajus acasă :))
ajuns*…asta am vrut să scriu.
sunt obosit.
deseară vă arăt o descoperire de-a mea…dintr-un film: Transporter 3.
numai să găsesc un program cu care să prelucrez un video aşa cum vor muşchii mei…
aştept sugestii :)
:))dani, u ai ceva probleme cu tunsu’ asta;))…park mi-a mai zis Andra de vreo 2 ori ca erai suparat din aceeasi cauza..ca nu te-au tuns bine:P
Lasa,creste la loc! Dar pana atunci fa un tur al tuturor frizeriilor din oras(oricum esti in vacanta) ,ia un loc pe scaun,stai si priveste vreo 20 de minute,ia notite si revino acolo unde ti se pare ca angajatele isi dau cel mai mult interesul.Daca esti intrebat ce doresti raspunzi ca astepti pe cineva,apoi “constati”ca n-a venit si ramai cu informatia.
si daca cei din local nu ne lasa sa asteptam inauntru? oricum interesant mod :))
ma acum nu e vina frizeritei ca vrei u o tunsoare mai cidata……..:))
si daca ai vazut ca nu ti-a placut cum te-a tuns, de ce te-ai dus si a doua oara?! :D :D
Nu era nicio tunsoare ciudata, era un simpla! Un simplu lucru trebuia sa nu faca si anume sa nu ma tunda la spate.
Este singura frizerie decenta din Targu-Jiu dupa ce s-a inchis frizeria lui Manolo! In plus inainte era un frizer acolo care m-a tuns foarte bine!
femeile stiu sa tunda…>:P>:P>:P
@Axel
ioi…nu te lasi..tre sa stie toata lumea :)) corect!
pff… te cred! ca si mie mi se intampla tot timpu cand tre’ sa ma tund. mai am si paru’ cretz… va dati seama ce iese :)) asta e… asa ca il las eo asa cum e … sa nu mai aud de tuns :)) sa-si bata altele joc de podoaba mea capilara :))
să vi la mine :X:X
Pingback: Ultima zi de vacanţă | Blogul Nămeţilor